Mediul pregătit Montessori

Casa copiilor (3-6 ani) – Children’s house
 
În jurul vârstei de 3 ani, membrii Comunității copiilor mici merg la Casa copiilor.
În Casa copiilor Montessori, cei mici sunt sprijiniți într-un mod unic să gândească singuri și să facă lucruri în mod independent. Copiii de vârste variate din acest grup sunt liberi să-și conducă propriul proces de educare și învață repede să respecte munca persoanelor din jurul lor.
Copiii învață să aleagă liber dintre sutele de activități din mediul pregătit cu mare atenție. Cei mici devin experți în a-și ghida propria educare și a înainta singuri spre descoperirea lumii înconjurătoare.
 
Comunitatea cu copii de vârste variate
Copiii mai mici sunt inspirați de cei puțin mai mari, în vreme ce copiii mai mari își confirmă cunoștințele și responsabilitățile prin sprijinul oferit celorlalți. Astfel se creează un spirit natural de cooperare și de contribuire, toate acestea consolidându-se prin experiențele zilnice.
Copiii își aleg în mod liber activitățile în care abilitățile și provocările sunt strâns legate. Aceasta este o ocazie pentru copii de a se concentra și de a-i determina să-și creeze o armonie de grup surprinzătoare. Pe măsură ce abilitățile se dezvoltă, la fel trebuie să se întâmple și cu provocările și astfel se creează alți numeroși pași în procesul de educație.
 
Activitățile alese în mod liber
Experiența unui copil în explorarea formelor și în jocurile de limbaj conduce în mod natural la învățarea fiecărei litere în parte. Literele se combină în cuvinte, iar de aici mai este doar un pas până la exprimarea propriilor mesaje și la citirea acestora. Cuvintele conduc către procesul captivant de a crea și de a citi mesaje, povești, cântece sau chiar „notițe de studiu.” Această pasiune pentru citit împletită cu abilitatea tehnică de a citi în mod real se numește citire completă.
De asemenea, activitățile de transfer pe care un copil de 2 ani le face cu mare atenție se transformă mai târziu în abilitatea copilului de 3 ani de a face comparații precise ale cantităților, în funcție de vâscozitate, greutate sau lungime. Copilul își dorește să afle „Cât măsoară?” și astfel ajunge ca la vârstă de 4 ani să conecteze cantitățile cu numeralele, iar la 5 ani să fie capabil să utilizeze materiale care îi permit să facă adunări, scăderi, înmulțiri și împărțiri cu numere de patru cifre și cu zâmbete largi. Iar la 6 ani, copilul face operații matematice cu milioane și cu numerale mai mari. Și de asemenea, iubește matematică:).
 
O educație adaptată nevoilor copiilor
Copiii urmează etape similare și în domeniul muzicii, geografiei, artei, științei, botanicii sau zoologiei. Aceste etape îi conduc de la simplu la complex, de la înțelegerea întregului înainte de a explora părțile componente și se desfășoară într-un ritm dictat de dezvoltarea copilului și în direcțiile în care se deplasează punctele lui de interes.
Copiii la aceste vârste au o pornire înnăscută de a descoperi lumea din jurul lor, de a o înțelege și de a-și crea una proprie.
Despre copiii în vârstă de 6 ani, care au parcurs 3-4 ani în Casa copiilor, se pot spune următoarele lucruri:
Știu că trebuie să-și aducă propria contribuție la starea de bine a lumii.
Sunt pasionați să descopere și mai multe lucruri despre lumea lor.
Pot rezolva problemele pe care le întâmpină.
Sunt respectuoși, dar nu supuși.